Ma sufoc.. ma sufoc in propria piele , imi propriele mele ginduri. Astept..

Zilele trec, si totusi acel sentiment persista in sufletul meu.. Nu mai vreau sa fie asa, aceste ginduri ma chinuie si de nicaieri mai apare acea putere care-mi spune.. Astepta, poate se va rezolva, poate va simti ceva, poate nu-i esti indiferenta.. si acest poate demult a pus stapinire pe gindurile mele.. 

Am incercat si eu sa fac schimbari in mine, am vrut sa fiu mai indiferenta pentru a nu mai simti acesta durere.. Imi parea ca mi-a reusit.. Ma simteam mult mai OK, pina cind aveam crize.. Pina cind se umplea paharul , nu stiu de ce pahare sint mai multe si tot sint umplute si iar revin la primul pahar... gol... Cu speranta ca la el am sa ramin.. 

Ma tot intreb de ce timpul trece si schimba persoane, caractere, sentimente... de ce nu poate fi totul ca la inceput, sau cu trecerea timpului sa fie mai frumos, legatura sa fie mai strinsa..? ...  Sufletele noastre sa fie legate nu doar cu un fir de ata, care in orice moment s-ar putea rupe.. Si se rupe... rupe din sufletul meu in fiecare zi.. Si cel mai trist e ca am trait intr-o lume a mea, formata din iluzii desarte... 

Vreau un burete pentru a sterge o bucata de vreme din viata mea, dar din pacate el nu exista..